Garda varegă: Vikingii din Imperiul Bizantin - Partea a II-a: sec. XII-XV

The Fall of Constantinople, 1204, de Giuseppe Rava

În prima parte am vorbit despre începuturile gărzii varege, închegată de basileul Vasile al II-lea Porfirogenetul din vikingii care ridicaseră Rusia Kieveană – cărora li s-au alăturat treptat alți scandinavi, dar și anglo-saxoni. V-am descris echipamentul și îmbrăcămintea acestor războinici formidabili și v-am povestit cum, sub cârmuirea împăraților bizantini, și-au încrucișat varegii săbiile cu bulgarii, cu lombarzii, cu normanzii și cu turcii selgiucizi. Și i-am lăsat pe protagoniștii noștri înzăuați alături de basileul Alexie I Comnenul, la finele veacului al XI-lea. Acum continuăm de unde am rămas, aflând ce s-a ales de garda varegă în următoarele secole.

Între anii 1118 și 1122, războinici englezi din garda varegă, înarmați cu securi, l-au însoțit pe basileul Ioan al II-lea Comnenul «cel Bun», fiul lui Alexie, în campaniile întreprinse împotriva selgiucizilor și a pecenegilor. Cu ajutorul lor, împăratul a reușit să recupereze sud-vestul regiunii Anatolia din ghearele turcilor. Raffaele D'Amato ne spune apoi că:

Victory at Eski Zagra, 1122, de Giuseppe Rava

„În 1122 Ioan a zădărnicit o invazie a teritoriilor imperiale din Balcani de către pecenegi în bătălia de la Eski Zagra (Begroe) [astăzi Stara Zagora], unde, după ce oștenii săi franci, flamanzi și bizantini au eșuat să spargă zidul defensiv compus din căruțele pecenegilor, împăratul și-a lăsat deoparte ezitarea de a recurge la valoroșii săi varegi englezi și i-a aruncat în luptă. Deși se spune că sorții le erau potrivnici, englezii însă au izbutit să spargă acel «laager» de căruțe; pecenegii au suferit o înfrângere covârșitoare, mulți dintre ei pierzându-și viața în acel măcel.” [1]

Pe durata domniei lui Ioan al II-lea Comnenul, membrii gărzii varege erau preponderent de obârșie anglo-saxonă – numiți englinovarangoi sau inglinoi –, însă basileul a continuat să recruteze danezi, norvegieni - o parte dintre care participaseră  la cruciada regelui Sigurd I Magnusson -  și oameni de pe teritoriul Rusiei Kievene (atât scandinavi, cât și ruteni). Pe măsură ce a trecut timpul, acestora li s-au alăturat și scoțieni, cărora autorii bizantini le spun generic «celți».

Odată cu cea de-a doua cruciadă (1147–1148), Imperiul Roman de Răsărit se confruntă cu noi lovituri, de data asta din partea normanzilor conduși de George de Antiohia, comandant aflat în slujba regelui Roger al II-lea al Siciliei. Basileul Manuel I Comnenul a trimis întăriri varege forțelor sale din Grecia pentru a apăra Teba. În ciuda prezenței acestor războinici destoinici, orașul a căzut, iar normanzii au jefuit atelierele unde se prelucra mătasea. Cu toate acestea, basileul s-a bizuit din nou pe varegi în eforturile sale de a-i alunga pe invadatori și de a recăpăta teritoriile prădate. Și mai târziu, garda l-a însoțit pe împăratul bizantin în nefericita sa expediție în Anatolia, care vizase înlăturarea permanentă a turcilor selgiucizi:

Varangian Guard, de JLazarusEB

„[...] când oastea sa a fost luată prin surprindere și zdrobită la Myriokephalon pe 11 septembrie 1176, Manuel de-abia a izbutit să scape cu viață, și majoritatea varegilor săi fuseseră răpuși. O parte dintre cei care au supraviețuit erau englezi și au fost trimiși acasă cu o scrisoare de la Manuel către regele Henric al II-lea: «A fost o deosebită plăcere faptul că unii dintre oamenii de seamă ai nobilimii voastre au fost alături de noi. Dumnealor vă vor aduce la cunoștință, atunci când veți dori, toate circumstanțele.»”[1]

În 1179 însă, a sosit clipa ca bizantinii să întoarcă roata contra selgiucizilor. Garda varegă s-a aflat încă o dată alături de Manuel I atunci când basileul a intervenit pentru a opri asediul cetății Claudiopolis. Împăratul romeilor i-a biruit pe turci și i-a hăituit până când aceștia au trecut hotarul înapoi spre ținuturile lor.

Când Cruciada a patra a degenerat într-un război creștin civil, varegii s-au văzut nevoiți să apere capitala imperială de cruciați franci și venețieni. În jur de 6.000 de membri ai gărzii se aflau pe meterezele Constantinopolului când au sosit cavalerii de la Apus. Plini de vitejie, varegii au respins atac după atac: ni se spune, de pildă, că atunci când cruciații au distrus digul cu un berbec, varegii au tăbărât asupra lor cu securile, măcelărindu-i. Cu toate acestea, venețienii au reușit în cele din urmă să se cațere pe zidurile dinspre zona portuară și să captureze douăzeci și cinci de turnuri, ceea ce l-a determinat pe basileul Alexie al II-lea Comnenul să părăsească cetatea. Pe 18 iulie 1203, vistiernicul Constantin și garda varegă l-au reînscăunat pe tron pe Isaac al II-lea, care l-a numit pe fiul său Alexie al IV-lea coîmpărat și a negociat cu francii și venețienii.

Between Crusaders and Defenders, de Gabor Orosz (Mhinventory)

Văzuți însă de locuitori ca marionete ale cruciaților, Isaac al II-lea și Alexie al IV-lea nu s-au bucurat de o domnie prea lungă: garda varegă i-a abandonat pe cei doi și i-a jurat credință șambelanului Alexie Mourtzouphlos (poreclă ce înseamnă «sprâncene groase») Ducas, care a uzurpat tronul și s-a proclamat basileul Alexie al V-lea. Nemulțumiți de această întorsătură, cruciații și-au reluat asediul asupra capitalei imperiale, iar varegii au fost din nou aruncați în luptă pentru a-i stăvili pe atacatori. Forțele bizantine au fost însă din nou înfrânte, iar împăratul romeilor a dat bir cu fugiții; nemaiavând ce stăpân să apere, garda varegă a depus armele, iar victoria cruciaților s-a transformat într-un jaf în toată regula. Raffaele D'Amato ne povestește ce s-a mai întâmplat cu garda varegă în anii ce au precedat renașterea Imperiului Bizantin:

„După căderea Constantinopolului s-ar părea că o companie de gărzi varege a slujit imperiul în exil din Niceea între anii 1205 și 1261 și despotatul din Epir. Atât de mare era faima regimentului încât însuși împăratul «latin» al Constantinopolului și-a întocmit propriul regiment vareg. De-a lungul secolului al XIII-lea, când epiroții, francii, angevinii și imperiul renăscut al Paleologilor se băteau cu toții între ei pentru enclavele din Dyrrachium și Ioannina, există surse care îi amintesc pe varegi în calitate de comandanți și ofițeri de cavalerie.” [1]

On the watch before Boukoleon Palace,
de AMELIANVS

Odată cu întoarcerea Imperiului Roman de Răsărit, gărzile varege și-au recăpătat locul de păzitori ai Constantinopolului și ai palatului imperial, însă nu s-au mai bucurat de aceeași trecere pe lângă basileu. Următoarea dată când auzim de ei este în 1265, când țarul bulgar Constantin I Tih, în cărdășie cu tătarii Hoardei de Aur, l-a lovit pe basileul Mihail al VIII-lea Paleologul pe drumul spre Constantinopol, în timp ce acesta se întorcea cu oastea din Tesalia. Împăratul a izbutit să scape, însă trupele sale nu au fost atât de norocoase și o parte dintre ele, între care și membri ai gărzii varege, s-au refugiat în orașul Ainos. După ce i-a asediat, conducătorul bulgar le-a propus apărătorilor un târg: Constantin și cu aliații săi tătari se învoiau să pună capăt asaltului, dacă bizantinii aveau să îl predea pe sultanul selgiucid care fusese întemnițat în Ainos din porunca basileului. Apărătorii au acceptat oferta. A doua zi însă, împăratul romeilor însuși a sosit cu întăriri, în speranța de a curma asediul. Când a aflat de isprava supușilor săi, basileul Mihail al VIII-lea a fost cuprins de mânie: se spune că ar fi poruncit ca varegii să fie îmbrăcați în straie de femeie, suiți în cârca unor măgari și plimbați pe ulițele Constantinopolului ca să îi vadă și să îi hulească toți locuitorii capitalei imperiale. Cu toate acestea, s-ar părea că Mihail avea să se folosească de serviciile varegilor în încercările de a recăpăta teritorii pierdute în Anatolia și Balcani.

Din păcate, în secolul al XIV-lea garda varegă nu a mai fost chemată să participe la marile campanii, devenind mai mult un accesoriu ceremonial al împăratului romeilor și fiind însărcinată strict cu menținerea ordinii în cetate, păzirea palatului și escortarea basileului sau a altor membri însemnați ai curții. În veacul următor însă, marcat de creșterea puterii otomane, s-ar părea că garda varegă și-a recăpătat întrebuințarea militară, cu toate că într-o măsură redusă. Potrivit lui D'Amato:

„Există dovezi care sugerează că mercenari englezi și varangopouloi (adică urmași cu sânge amestecat ai varegilor) au luptat alături de împărați la fel ca gărzile de odinioară în ultimele decenii ale Constantinopolului. Într-o scrisoare din iunie 1402 împăratul Ioan al VII-lea i-a precizat regelui Henric al IV-lea al Angliei faptul că războinici englezi au luat parte la apărarea orașului contra turcilor. «Oșteni din neamul britanic înarmați cu securi» sunt menționați de emisarii bizantini trimiși la Roma în 1404, când încă domnea Manuel al II-lea Paleologul.”[1]

The Last Guardsmen, 15th century, de Giuseppe Rava

Și odată cu încheierea domniei lui Manuel al II-lea Paleologul, se stinge și garda varegă, un semn al declinului în care intrase Imperiul Bizantin, sprijinit prea puțin de creștinătatea apuseană și amenințat constant de expansiunea turcilor otomani, succesorii selgiucizilor care le dăduseră bătăi de cap romeilor atâta amar de vreme.

Bibliografie

1. The Varangian Guard (988-1553),  de Raffaele D'Amato

*Traducerea din engleză îmi aparține. 

Surse pentru ilustrații și poze

• Giuseppe Rava
• AMELIANVS
• Gabor Orosz (Mhinvetory)
• JLazarusEB